• tort sf maria
  • tort sf maria 1

Adoram acest tort, tare bun si Nutricios…la micul dejun sau ca gustare.
L-am facut de mai multe ori, in diverse ocazii, insa numai o data am  reusit sa prind si poze :)

Blatul:
1 cana fulgi de ovaz
1 cana de apa/lapte vegetal
½ cana gem de mere si pere fara zahar
putina sare
½ lingurita de praf de vanilie organica

Se amesteca toate, se lasa 10 minute sa sa inmoaie bine fulgii si se pune apoi compozitia intr-o forma de tort cu fund detasabil, cu diametrul de 15 cm.
Se coace compozitia in cuptor la 180 de grade pentru 20 de minute.
Se scoate si se lasa sa se raceasca. E bine sa acoperiti cu ceva, ca sa nu faca o crusta tare.
Nu il scoateti din forma.

Crema, pe care stiu ca o adora:

350 g visine fara samburi (inghetate)
Jumatate banana decojita
2 linguri miere salcam bio
100 g migdale rasnite faina
4 linguri fulgi de cocos
6 linguri ulei de cocos

Visinele si banana se pun in blender si se mixeaza pana devin pasta, apoi se adauga si restul ingredientelor (mai putin uleiul de cocos) si se amesteca totul lent.

Uleiul de cocos se adauga atunci cand temperatura compozitiei are peste 24 de grade, altfel se va transforma neuniform in unt si, practic, nu isi mai indeplineste rolul de “inchegator” atunci cand este pus la congelator. Asa ca daca mixati visinele inghetate, lasati apoi compozitia sa ajunga la temperatura camerei inainte de a adauga uleiul de cocos.

Se pune apoi compozitia in interiorul formei, peste blatul racit, se orneaza dupa plac si se lasa la congelator cateva ore.

Inainte de servire se scoate si se lasa fie afara, fie in frigider.

Nu am mai reusit sa fac si poze in sectiune, nici nu stiu unde au disparut feliutele de tort, rand pe rand :)

 

DESPRE AUTOR

Nutricios

Lasa un comentariu