Rontza-mei

POSTAT DE 18 iunie 2015 VEGAN, Mic dejun, Mei

  • Rontza-mei 1
  • Rontza-mei 2

Deliciosi si rontzaibili, sunt minunati la drum, in parc, in deplasare la prieteni care nu stiu/nu pot sa faca deserturi vegane sau pentru copii alergici ca noi :)
Recent, mi-a scris o mamica in privat despre ce ar putea sa ii dea fetitei aflata la inceput de diversificare. “Mei” – i-am raspuns, simplu sau fiert cu mar. Iar dupa 2 saptamani imi scria, multumindu-mi, ca e preferatul fetitei ei, mancase in fiecare seara cu bucurie.
Si, intrebandu-ma ce i-ar mai putea da cu mei, i-am trimis aceasta reteta, cu mentiunea sa faca rontza-meii :) simplu, cu mei, apa si mar, atat. Cred si acum ca este preparatul ideal pentru varsta eruptiilor dentare si/sau a inceputului diversificarii. Odata acceptata si banana in alimentatia copilului, reteta se poate imbunatati si cu banana.

Asadar, varianta 7-9 luni:

1 cana de mei rasnit faina
1 cana lichid obtinut din mixarea in blender a 2 mere si restul apa
(Upgrade pentru 9-12 luni: + jumatate de banana)

Se amesteca totul si se pune intr-o tava yena de marime A4 si se lasa la copt la 180 grade pentru 20 minute.
Se lasa sa se raceasca (in timpul acesta se mai intareste) si se taie in formele pe care le doriti (ideal, patratele sau cercuri mici, usor de tinut in manute).

Varianta 1 an – orice varsta :)

1 cana de mei rasnit faina
1 cana lichid obtinut din mixarea in blender a 3 curmale, 2 linguri stafide aurii si jumatate de banana si restul apa
2 linguri fulgi de cocos
Un varf de lingurita de sare

Daca aveti timp, tineti cateva ore la rehidratat fructele uscate, daca nu, adaugati putina apa in blender cand mixati.
Mixati, asadar, fructele si adaugati apoi apa cat sa se umple o cana.
Adaugati lichidul obtinut peste mei, apoi puneti si cocosul si sarea, amestecati bine si lasati jumatate de ora la inmuiat.

Compozitia rezultata se pune intr-o tava yena de marime A4 si se lasa la copt la 180 grade pentru 20 minute.

Se lasa sa se raceasca (in timpul acesta se mai intareste) si se taie in formele pe care le doriti.

Daca doriti ca prajitura sa fie mai inalta si/sau mai moale, folositi mai mult lichid. Chiar daca o sa arate ciudat cand o puneti in tava, fiind prea “apoasa”, in final va fi foarte compacta.

Sfat: lasati fulgii de cocos sa se inmoaie bine, altfel fac o crusta tare si nu mai sunt asa rontzaibili :)
Sau, daca cei mici prefera deserturile mai crocante, dimpotriva, puneti compozitia la cuptor imediat dupa ce ati pus fulgii de cocos.

DESPRE AUTOR

Nutricios

Lasa un comentariu